Steve Berry, lumea ascunsă a templierilor moderni

.

Religia s-a dovedit a fi în ultimii ani unul dintre cele mai profitabile subiecte pentru literatură. Cărţi ca “Îngeri şi demoni”, “Codul lui DaVinci”, “Ordinul Fecioarei Maria”, “Misterul Templierilor” şi multe altele fascinează milioane de cititori din întreaga lume, alimentând năzuinţa oamenilor spre o lume obscură, ascunsă în spatele cortinei. Fiecare dintre noi îşi doreşte la un anumit moment aventura, dispariţia oricăror reguli. Iar cărţile care tratează conspiraţii internaţionale ne satisfac această nevoie, de mister, de perdea de fum care transcende istoria. Dintr-o dată, suntem teleportaţi din fotoliu pe scena mondială, în mijlocul unor evenimente care zguduie istoria lumii. În momentele acelea, noi făurim istoria.

            Steve Berry ne oferă în volumul “Moştenirea templierilor” o poveste profundă, complexă, construită pe baza unor mituri vii încă în conştiinţa umanităţii. Amestecând scene de violenţă cu exemple de credinţă autentică, purtându-ne de pe înălţimile Alpilor până în catacombele Franţei, scoţând la iveală cantităţi impresionante de smaralde şi aur, autorul creează o lume nouă, pe care foarte puţini dintre noi o creditează ca fiind reală. Şi totuşi, povestea prinde, ca o vâlvătaie mugindă: ”- Tot ce a îndurat Domnul şi Mântuitorul nostru vei îndura şi tu. Cu o singură deosebire.

            Acum, de Molay înţelegea de ce aleseseră uşa. Imbert împinse uşor lemnul, făcându-l să se rotească pe balamale, deschizând uşa şi apoi trântind-o, astfel încât să se închidă. Trupul lui de Molay fu aruncat într-o parte, apoi în alta, legănându-se pe articulaţiile dislocate ale umerilor, rotindu-se în jurul piroanelor. Nu-şi imaginase vreodată că putea exista agonia prin care trecea.

            - Ca şi tortura, spuse Imbert. Unde durerea poate să fie aplicată în trepte. Aceasta este, de asemenea, un element care ţine de stăpânire. Pot să te las să atârni. Pot să te legăn de colo-colo. Sau pot să te fac să trăieşti iar ce s-a petrecut acum, ceea ce este mai rău decât orice.

            Lumea înconjurătoare pâlpâia, tot apărând şi dispărând, iar el abia dacă mai putea să respire. Crampele îi cuprinseseră toţi muşchii. Inima-i bătea cu sălbăticie. Sudoarea îi curgea prin toţi porii şi se simţea ca şi cum ar fi avut temperatură, trupul fiindu-i o vâlvătaie mugindă.”

            Romanul se aseamănă foarte mult cu bestsellerul lui Dan Brown, ”Codul lui DaVinci.” Cartea abordează acelaşi subiect, al unei conspiraţii întreţinute de biserică în detrimentul unui ordin religios, iar structura narativă a volumului este aproape identică, oferind cititorilor senzaţii intense şi numeroase informaţii utile. Mai mult, similitudinile există şi la nivel nominal, multe dintre personaje asemănându-se atât în privinţa identităţii cât şi a caracterului. Steve Berry construieşte entităţi indepedente, autentice, oameni care îşi reprezintă secolul. Povestea devine adesea sinuoasă, iar cititorul are nevoie de concentrare maximă şi de prezenţă de spirit pentru a înţelege simbolurile prezente la fiecare pas.

            Acţiunea evoluează rapid, iar firele epice se multiplică treptat, pe măsură ce cartea avansează. Analizând o istorie de mai bine de 700 de ani, Steve Berry îşi construieşte atent intriga, evitând orice inadvertenţă istorică şi legându-şi cu abilitate ficţiunea de evenimente reale, documentate. Cavalerii Templieri, un ordin care continuă să fascineze, reprezintă un simbol al creştinătăţii, o sursă inepuizabilă pentru creatori. În “Moştenirea Templierilor”, ordinul este umanizat, iar aventurile prin care trec personajele devin o simplă consecinţă a voinţei divine. Cartea ne poartă prin istoria agitată a creştinătăţii, demonstrându-ne că oamenii din acele timpuri credeau cu adevărat în valorile lor. Iar credinţa adevărată reuşeşte să învingă chiar şi timpul. Este îndeajuns să crezi cu tărie în idealul tău, iar pietricia se va ascunde singură. Până când timpul va fi potrivit pentru ca ea să fie din nou găsită: ”Cu toate acestea, abatele mersese chiar mai departe. Îşi folosise bogăţia construind o biserică cu indicii care arătau într-o anumită direcţie, spre ceva în care Sauniere credea în mod evident. Ceva în legătură cu care era atât de sigur, încât se grozăvise cu cunoştiinţele lui. “Prin semnul acesta tu îl vei învinge.” Cuvinte gravate nu doar aici, sub pământ, ci şi în biserica din Rennes. În faţa ochilor îi apăru inscripţia pictată deasupra intrării: “Am avut tot dispreţul pentru regatul acestei lumi şi pentru toate podoabele trecătoare, datorită iubirii faţă de Domnul meu Isus Hristos, pe care L-am văzut, pe care L-am iubir, în care am crezut şi căruia m-am închinat.” Cuvinte necunoscute dintr-un străvechi antifon? Poate. Cu toate acestea, Sauniere le-a ales în mod intenţionat.

            “Pe care L-am văzut.”

            Roti proiectorul de-a lungul încăperii şi examină poliţele.

            Atunci îl văzu.

            “Unde să ascunzi o pietricică?”

            Chiar, unde?”

            Stilul lui Berry este baroc. Imaginile create de autorul american sunt grandioase, purtându-l pe cititor prin mânăstiri impunătoare şi abaţii de mult uitate. Oferind numeroase detalii culturale, cartea se impune ca o lucrare rafinată de antropologie. Descoperim riturile care definesc misterul, înţelegem că în spatele fiecărui maestru a stat până la urmă un om. Filmic în fiecare detaliu, volumul se construieşte în faţa noastră, reuşind de fiecare dată să ne surprindă. Deşi foloseşte procedeul naratorului omniscient, autorul îşi face simţită prezenţa foarte rar, lăsând personajele să dezvolte acţiunea şi intervenind doar pentru a stabili cadrul minimal. Dialogurile ample, realiste şi imaginile dure, fluide, fac din “Moştenirea Templierilor” o carte de referinţă a genului.

            Frazele sunt scurte, iar limbajul facil înlesneşte lectura şi oferă cărţii un ritm antrenant. Ai parcă în faţa ochilor vărsarea de sânge, suferi în faţa chinurilor cumplite alături de condamnaţi. Actual prin subiectul abordat, romanul ne arată de ce unii dintre noi sunt gata să moară pentru credinţa lor, de ce Dumnezeu a însemnat întotdeauna sânge. Iar în final, autorul ne permite să medităm asupra sensului propriei vieţi, lăsându-ne să alegem noi dintre posibilităţi. Umbrele pot ieşi la lumină sau se pot întoarce în străfundurile care le-au oferit aura. Niciodată însă nu trebuie să te consideri învins. Pentru că, într-un fel sau altul, victoria aparţine întotdeauna celui mai puternic. Care însă, trebuie înainte de a învinge să înţeleagă că este singur. Singur şi puternic, în faţa celor care îl aplaudă tăcut, şi rece: “El era singurul om în viaţă care cunoştea răspunsul. Aşa se proceda în cadrul ordinului. Fiecare dintre Maeştri îi transmitea secretul celui care-l urma, în aşa fel încât numai urmaşul putea să-l cunoască. Din nefericire, din cauza arestării lui neaşteptate şi a exterminării ordinului, transmiterea, de data aceasta, urma să fie dusă la îndeplinire pe o altă cale. N-avea de gând să îi permită lui Filip sau Bisericii să izbândească. Vor afla din ceea ce ştie numai ceea ce va vrea el ca ei să afle. Ce spunea Psalmul? “Limba ta minciuni ticlui-va, ca o lamă ascuţită, împrăştiind înşelăciunea.”

            Dar, apoi, un alt pasaj din Biblie îi răsări în minte, unul în măsură să-i aducă alinare sufletului său chinuit. Aşa că, zăcând înfăşurat în giulgiul său, cu trupul şiroind sânge şi sudoare, se gândi la Deuteronom:

Lăsaţi-mă singur, astfel încât să-i pot distruge.”

            Steve Berry le oferă cititorilor săi adrenalină, o carte care te ţine cu răsuflarea tăiată. Povestea este credibilă, iar ideea unor societăţi ascunse în spatele unei lumi familiare doar în aparenţă este unul dintre cele mai durabile mituri. Folosindu-se de puterea incredibilă a istoriei, autorul american scoate în faţă ordinul Cavalerilor Templieri şi îl revitalizează. Lupta nu se mai dă astăzi cu musulmanii, ci cu SIDA, iar inamicii nu mai sunt reprezentaţi de despoţi luminaţi sau de papi marionetă. Nu, astăzi demonii sunt definiţi în cărţi de psihologie. Cu toate astea, lupta este la fel de pasionantă! Beauseant!

 

 

 

 

Bibliografie

 

Steve Berry – Moştenirea templierilor – Rao – 2007

Etichete controversă, cărţi, entertainment, Invitaţie la lectură, literatură, media, religie